Profesorii primesc de la 1 ianuarie 2019 un spor de suprasolicitare de 10%, iar acest lucru a creat nemulțumiri în rândul celorlalți angajați din învățământ.
Peședintele Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI), Liviu Axinte, susține că inclusiv în rândul directorilor de școli ar exista astfel de nemulțumiri.
„Sporul îl primește doar personalul didactic de predare, situație care a condus la nemulțumiri în rândul celorlalți colegi care sunt în învățământ. Se produce o salarizare discriminatorie în învățământ, unora acordându-li-se niște drepturi, altora nu. Noi am făcut pe linia aceasta adrese către minister pentru a solicita revederea salarizării pentru anumite categorii de personal didactic, inclusiv personalul didactic de conducere, auxiliar cei care care nu sunt beneficiari ai acestui spor”,
Liviu Axinte, președinte LSI Botoşani.
Liderul sindical a precizat că în perioada următoare vor avea loc întâlniri la Ministerul Educației pentru rezolvarea acestei probleme.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024