La data de 31 august 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu inspectori din cadrul Gărzii Forestiere și sprijiniți de jandarmi, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul forestier.
Scopul activităților a fost verificarea modului de respectare a normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate aproximativ 120 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 7.500 de lei.
Totodată, în urma depistării în trafic a autovehiculelor care nu aveau documente legale pentru cantitatea de material lemnos transportată, au fost confiscați aproximativ 20 metri cubi de material lemnos, de pe raza municipiului Botoșani, orașelor Bucecea și Ștefănești și comunelor Albești și Vârfu Câmpului.
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024