Din fericire, șoferul a scăpat cu viață, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
În cursul zilei de marți, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Aleea Elie Radu, din municipiu, a avut loc un accident de circulație.
Cetățeanul a mai sesizat faptul că cel care se face responsabil de producerea accidentului este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe Aleea Elie Radu, din municipiul Botoșani, s-a izbit cu mașina într-o conductă de distribuție gaze naturale, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024