Mai multe controale au avut loc în piețele din județul Botoșani și nu numai.
Controalele au pus accent pe indicarea corectă a localităţii de producţie şi a datei recoltării pentru toate produsele autohtone cât şi a ţării de origine pentru cele provenite din import.
Angajații Direcției Agricole Județene (DAJ) au făcut aceste controale.
Conform legislației în vigoare și a tematicilor de control la nivel național, pe sector legume și fructe la nivelul anului 2019 au fost efectuate 46 de controale finalizate cu încheierea proceselor verbale. Din care 41 pentru persoanele fizice, producători agricoli, și 5 persoane juridice”,
Cristian Delibaș, director DAJ.
În urma acestor controale s-au aplicat șase amenzi contravenționale în valoare de 600 de lei și opt avertismente.
Astfel de acțiuni de verificare vor continua și în perioada următoare la Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024