O nouă razie cu polițiști a avut loc în Piața Mare din municipiul Botoșani.
În dimineața zilei de 22 octombrie 2018, un număr de 12 polițiști locali, din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Biroului Rutier, au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în vederea fluidizării traficului rutier, privind oprirea, staţionarea, parcarea, accesul şi deplasarea vehiculelor dar şi verificarea legalitǎţii activitǎţilor comerciale şi a locurilor stabilite de autoritǎţile administraţiei publice locale pe domeniul public - vizate au fost toate cǎile de acces în Piaţa Centralǎ - prioritar Parcarea Comaliment.
Activitățile desfășurate au avut ca scop:
Impunerea unui climat de ordine şi responsabilizarea comercianților în desfǎşurarea activitǎţilor, în primul rând prin evitarea vânzǎrii mǎrfii direct din autoturisme;
Eliberarea domeniului public de autoturismele parcate neregulamentar şi care pot bloca / îngreuna accesul cetǎţenilor în perimetrul pieţei;
Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în vederea fluidizǎrii traficului rutier şi pietonal, privind oprirea, staţionarea, parcarea, accesul interzis pe anumite sectoare de drum din Municipiul Botoşani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024