Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a declarat astăzi, într-un comunicat de presă, în legătură cu Asociația „Moldova se dezvoltă” la care a aderat și primarul municipiului Botoșani Cătălin Flutur, că nu înțelege utilitatea unui astfel de demers, întrucât toate proiectele de investiții din oraș sunt blocate în acest moment.
„Susțin alături de colegii mei social-democrați cooperarea între comunitățile locale și orice inițiativă de dezvoltare locală, dar din păcate domnul primar Flutur și colegii din aparatul său de lucru nu sunt în stare să finalizeze Parcul Cornișa, Teatrul Mihai Eminescu, locuințele ANL din Șoseaua Iașului începute în mandatul PSD la primărie. Așadar, să nu îi mai amăgească pe botoșăneni cu promisiuni care arată frumos doar pe hârtie. Să nu promită ceea ce nu poate face, doar pentru a-și pregăti încă un mandat la primăria Botoșani. Este mai degrabă o alianță politico-electorală. Nu e deloc întâmplător că alianța cuprinde doar primari de la un singur partid politic cu excepția lui Mihai Chirica de la Iași. Denumirea însăși este total neinspirată pentru că nu susține unitatea națională, ci mai degrabă segregarea națională. Se deschide o „Cutie a Pandorei” foarte riscantă, mai ales pentru județele din Transilvania”, a declarat Răzvan Rotaru.
Guvernul PSD+ALDE susține sutele de cooperări existente între localitățile din România. Sunt aproape 391 de astfel de cooperări. Cea anunțată de cei 7 primari este una dintre ele.
„Toți botoșănenii au putut să constate că am votat alături de colegii mei de la PSD Botoșani pentru realizarea Autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş, Autostrada Unirii, în ciuda manipulărilor din partea Opoziției. Nu s-a pus nicio clipă problema să nu fim de acord cu acest proiect și cu tot ce înseamnă programe pentru dezvoltarea județului nostru. Toate alianțele din țară care au fost anunțate în aceste zile au rolul de câștiga capital electoral. Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu a susținut că, în cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, alianțele între orașe care au fost formate nu pot să acceseze direct fonduri structurale şi de investiții europene. Fiecare oraș are la dispoziție bani în cadrul Programului Operațional Regional, mai precis în cadrul axelor actuale privind dezvoltarea urbană”, a subliniat deputatul PSD.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024