Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că România se va încadra în ținta de deficit, la fel cum va atinge și creșterea economică prognozată de Guvern, dar care a fost pusă la îndoială de multe organisme financiare, dar și de cei din Opoziție.
„Cu toate că la câteva săptămâni membrii PNL și USR depun în Parlament moțiuni de cenzură împotriva guvernului PSD+ALDE, colegii noștri din Executiv continuă să pună în aplicare programul angajat în fața românilor prin care majorează salariul minim, cresc punctul de pensie, scad nivelul de taxare al angajaților și al firmelor și reduc cota de impozitare pentru toate tipurile de activități independente”, a declarat Răzvan Rotaru.
Scopul ultimilor decizii este acela de a reduce presiunea fiscală asupra veniturilor populației și, implicit să contribuie la creșterea nivelului de trai, precum și să încurajeze mediul de afaceri, îndeosebi în ceea ce privește realizarea de investiții.
„Cei din Opoziție nu au nicio idee prin care să crească nivelul de viață al cetățenilor și nu sunt interesați să depună nicio inițiativă legislativă în acest sens. De aceea, pun pe hârtie discursuri în care ne jignesc și ne denigrează. Încearcă permanent să ne blocheze măsurile prin care am reușit să avem cea mai mare creștere din Europa în acest an și să o menținem la un nivel ridicat, peste 5,5%. Se pare că nu le convine că avem rezultate bune la nivel financiar și în același timp majorăm și veniturile românilor și atunci ne atacă proiectele de legi la Avocatul Poporului sau la Curtea Constituțională”, a completat deputatul social-democrat.
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024