Un fost cadru militar a fost astăzi, 10 octombrie 2018, condus pe ultimul său drum.
Neculai Ciobanu avea 72 de ani și era colonel în rezervă. Se bucura de anii de pensie, alături de soția Consuela Ciobanu și ea fost funcționar pentru o bună perioadă de timp, la Primăria municipiului Botoșani.
În urmă cu o lună de zile viața celor doi s-a schimbat. Fostul colonel a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare care l-a și răpit din rândul celor dragi, în intervalul de timp care s-a scurs de atunci.
Astăzi i-au fost alături cei care l-au cunoscut dar și membrii familiei pentru a-i spune rămas bun. Ceremonialul religios s-a săvârșit la Biserica de la Capela Militară și mai multe cadre militareiar dat ultimul onor.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024