Sute de tineri din Botoșani, care studiază în București, vor avea parte de o călătorie mai scurtă cu aproape o oră și jumătate.
În condițiile în care studenții au parte de gratuitate pe calea ferată, trenul este mijlocul de transport cel mai folosit de tineri pentru a ajunge în nordul țării.
Călătoria cu trenul București - Suceava va dura cinci ore începând cu noul mers al trenurilor, a promis directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Constantin Axinia, citat de Club Feroviar.
Scurtarea semnificativă a duratei călătoriei se va datora finalizării unor lucrări la infrastructură, arată Hotnews. În prezent cel mai rapid tren face 6 ore și 20 de minute pe cei 447 km, dar apar uneori întârzieri din cauza lucrărilor din zona Ploiești – Buzău.
Cât au făcut cele mai rapide trenuri București - Suceava de-a lungul timpului - 447 km:
-1939: 7 h 7 min
-1972: 6 h 7 min
-1988: 5 h 53 min
-1995: 5 h 48 min
-2005: 5 h 57 min
-2014: 6 h 30 min
-2019: 6 h 20 min
Sunt mai multe puncte în care la momentul actual se lucrează la înlocuirea schimbătoarelor de cale (macazuri), pentru ridicarea restricțiilor de viteză, scrie sursa citată.
Săptămâna aceasta se lucrează la Râmnicu Sărat, unde trebuie înlocuit un macaz, săptămâna viitoare la Gugești (două macazuri) și cealaltă (23 – 28 septembrie) la Cotești (un schimbător de cale). Lucrările continuă în perioada 30 septembrie – 5 octombrie la Mărășești (o traversare dublă joncțiune – TDJ) și apoi la Buzău (două macazuri și o TDJ).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024