Medicii l-au diagnosticat cu insuficienţă hepatică fulminantă toxică.
Studentul de 19 ani, care studiază în Iași și a fost transferat în stare gravă, cu elicopterul SMURD, de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, după o supradoză cu paracetamol, ar fi înghițit 16 comprimate de paracetamol după o ceartă cu iubita.
„În momentul în care s-a făcut transferul de la Iaşi la Bucureşti, starea băiatul era gravă. Este vorba despre o afectare foarte severă a funcţiei hepatice, cu repercusiuni asupra stării neurologice, asupra funcţiilor vitale”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi a declarat, potrivit Doctorul Zilei, că există posibilitatea ca băiatul să fi luat şi alte medicamente pe lângă acele comprimate de paracetamol.
„Pacientul este posibil să fi luat şi altceva, dar nu se determină în analize orice toxic. Ştim sigur că a luat paracetamol. E şi răceală, e şi ceartă cu prietena. Nu ştim exact dacă nu a fost şi un gest demonstrativ faţă de prietena lui. El nu ne-a spus prea multe. Poate să vorbească, dar afectarea hepatică este foarte gravă. Analizele sunt foarte modificate”, spune medicul ieșean.
Înainte de a fi transferat la Bucureşti, tânărul a fost internat 48 de ore în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024