Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este cercetat pentru distrugere, amenințare, furt și lovire sau alte violențe.
La data de 18 mai 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au identificat în trafic, pe raza municipiului Botoșani, un bărbat de 41 de ani, din comuna Prăjeni, pe numele căruia era emis un mandat de aducere din data de 12 mai, emis de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, întrucât se sustrăgea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, amenințare, furt și lovire sau alte violențe.
Bărbatul a fost condus la sediul IPJ Botoșani, ulterior, pe numele său fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. În aceeași zi, acesta a fost prezentat în fața instanței de judecată, care și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada august 2020 - aprilie 2021, bărbatul de 41 de ani, s-ar fi deplasat pe mai multe terenuri agricole de pe raza comunei Prăjeni și ar fi lovit persoanele vătămate în momentul în care acestea desfășurau activități agricole, le-ar fi distrus componente ale caroseriei utilajelor agricole și le-ar fi sustras cheile de contact ale utilajelor, cu scopul de a le intimida în vederea cedării terenurilor pe suprafața cărora își desfășurau activitatea.
La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului de 41 de ani, iar în urma activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și a polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024