A necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus la data de 17 august 2021 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.F. pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
S-a reţinut că, în data de 10 august 2021, în jurul orei 12:48, în timp ce se afla în centrul comunei Truşeşti, pe fondul unui conflict verbal care a degenerat, inculpatul a intenţionat să o lovească pe persoana vătămată I.R. în zona capului cu o sabie. În aceste condiții persoana vătămată I.R., pentru a se apăra, a blocat lovitura aplicată cu sabia, moment în care tăişul lamei i-a amputat incomplet încheietura mânii stângi, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 95-100 zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul urmării penale prin ordonanţa procurorului de caz din 17 august 2021 s-a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul C.F., iar prin încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani din data de 18 august 2021 inculpatul a fost arestat preventiv pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 18 august 2021 până la data de 16 septembrie 2021, inclusiv.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o fază distinctă a urmăririi penale, aceasta neînlăturând nicidecum prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul”
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024