S-a turnat prima lopată de ciment la Mall Moldova din Iași. Acesta va deveni cel mai mare mall din regiunea de nord-est a țării și al doilea din țară, după cel de la Băneasa.
Potrivit YesComment.ro, este construit de Prime Capital, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de centre comerciale din România și va avea 100.000 de metri pătrați închiriabili.
Vor exista un hypermarket Carrefour și peste 300 de magazine.
O suprafață de 15.000 de metri pătrați va fi destinată petrecerii timpului liber, acolo urmând să apară 40 de restaurante, un cinematograf, IMAX și 4DX, o sală de fitness și locuri de joacă pentru copii. Parcarea mall-ului va avea 3.000de locuri.
„Mall Moldova va fi un centru comercial de ultimă generaţie, cu un design spectaculos, situat pe o suprafaţă totală de 40 de hectare, într-o zonă rezidenţială în expansiune la intrarea de vest a oraşului. Putem spune că va fi un centru super-regional, deoarece vizează întreaga zonă a judeţelor Moldovei, dar şi zona de peste Prut. Nu va fi doar o destinaţie de cumpărături. Va include spaţii foarte ample dedicate petrecerii timpului liber. Toţi cei interesaţi să-şi petreacă timpul liber, alături de familie sau prieteni, vor găsi o ofertă completă la viitorul mall. Aici va funcţiona cel mai mare cinema din afara Bucureştiului, cu 15 săli de cinema, inclusiv săli 4DX şi IMAX”,
Mihail Vasilescu, partener Prime Capital.
Evenimentul a avut parte și de o slujbă religioasă oficiată de părintele ic. stvr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și preot paroh al Bisericii „Sfântul Spiridon” din Iaşi. În urmă cu mai bine de 15 ani preotul a început construcția Bisericii Sfânta Treime din zona ”capătul lui 1” a Botoșanilor.
Proiectul va fi gata peste aproximativ 18 luni.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024