Primarul Cătălin Flutur a prezentat joi o investiție realizată de municipalitate pentru soluționarea vechii probleme cu vegetația uscată. Groapa de gunoi de la Rediu a fost reamenajată într-o stație de procesare.
Nu știu dacă dl primar cunoaște istoria acestei stații
În replică, Bogdan Buhăianu a susținut că această stație este gata de câteva luni și l-a acuzat pe edilul orașului că a prezentat-o abia joi pentru a-și face imagine înainte de alegeri. Și susține că nu este o idee a primarului această investiție ci a Societății Urban Serv. De altfel, Bogdan Buhăianu a susținut că de fapt autorizația de mediu este pe numele societății pe care o conduce încă din anul 2018. Drept dovadă, directorul societății a susținut că va transmite un comunicat de presă cu toată istoria acestei stații.
„Această stație este în uz de aproximativ șapte – opt nouă luni de zile, dl a ținut-o până înainte de campanie ca să o prezinte. Nu știu dacă dl primar cunoaște istoria acestei stații de compost. Autorizația de mediu este scoasă în august 2018 de Urban Serv pentru că noi am început inițierea acestei activități. Cum poate deci dl primar să spună că a venit acum cu o inovație, noi am scos această autorizație de mediu în baza căreia funcționează și nu am găsit atunci deschidere pentru a valorifica aceste deșeuri”,
Bogdan Buhăianu, director Urban Serv.
De asemenea, Bogdan Buhăianu a susținut că din moment ce nu există un spațiu de stocare a deșeurilor, investiția nu are funcționalitate. Și că practic această stație este exclusiv pentru resturile vegetale adunat de prin oraș de către angajații DSPSA.
Ca atare, directorul Urban Serv susține că locuitorii municipiului nu pot beneficia de această stație pentru că nu există un spațiu de colectare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024