”Gara lui Eminescu”, aşa cum mai este cunoscută, aduce aminte oamenilor că, altădată, pe aici treceau regi, artişti, bogaţi şi sărmani deopotrivă.
La rubrica „Amintirea zilei”, astăzi, 15 decembrie o imagine cu Gara Botoșani din Botoșaniul sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX, o enciclopedie mută a trecutului prosper al acestor locuri.
Propunerea vine din partea paginii Botoșani și face referire la una dintre primele gări din ţară care deservea unui târg aflat în plină efervescenţă economică şi culturală.
Gara Botoșani a fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Arhitectura austriacă a sălilor de aşteptare şi peroanele năpădite de fumul locomotivelor au fost admirate de la geamul vagoanelor de George Călinescu, Mihai Eminescu, George Enescu şi chiar regele Ferdinand, venit în vizită la bunul său prieten boierul Moscovici.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de academicianul botoșănean Elie Radu, mai scrie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024