Atenție la ce cumpărați din magazine, fie că este vorba despre pâine, băuturi răcoritoare sau legume.
În cursul lunii octombrie 2019 Direcţiile judeţene sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare - alimentare, seminţe, legume-fructe.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.
Ca urmare a neregulilor constatate, la nivel național au fost acordate 117, amenzi în cuantum de 494.600 de lei.
Județul Botoșani este în topul național în ceea ce privește valoarea amenzilor acordate într-o lună.
Astfel, doar județul Dolj a contabilizat o valoare mai mare a amenzilor, de 65.000 de lei, urmat imediat de Botoșani și Bistrița Năsăud, cu un cuantum de 52.000 de lei. În condițiile în care în București amenzile au însumat jumătate din cât au primit botoșănenii (27.000 de lei).
Potrivit ANSVSA, în județul Botoşani au fost acordate amenzi în valoare totală de 52.000 de lei. Neregulile depistate au fost: comercializarea în spaţii neavizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat, lipsa etichetării produselor perisabile, lipsa documentelor de provenienţă şi conformitate.
De asemenea în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024