Joi, la prima convocare a Adunării Generale a Acționarilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aqua nu a fost cvorum. Luni, la a doua, prezența primarilor e și mai scăzută.
Chiar și în aceste condiții, ședința este statutară și se poate desfășura cu puținii acționari care se află în sală și care oricum nu sunt extrem de atenți la cele citite de cenzorul care a verificat activitatea asociației sau la prezentarea activității consiliului director.
În mai puțin de zece minute s-a trecut peste punctele aflate în dezbatere care au fost votate. La punctul Diverse unul dintre primari a întrebat dacă în actualul masterplan pentru rețelele de apă și canalizare s-a trecut și aducțiunea către localitățile Săveni – Vorniceni – Cordăreni – George Enescu pentru aducțiunea de la Prut.
Încă nu, i-a răspuns Vasile Halasanu pentru că aceste localități trebuie să se asocieze și ulterior se va parcurge și acest pas.
Spre final, a luat cuvântul președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți care a arătat că de la Botoșani va pleca o delegație la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru eventuale finanțări pentru județ pentru ca mai multe comune să beneficieze de servicii de apă și canalizare.
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024