Două dosare penale au fost întocmite în urma accidentului produs.
În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea unui hipermarket din municipiul Botoșani a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipajul direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism în incinta parcării din zona unui hipermarket din municipiul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a s-a izbit în ușa de acces într-o societate comercială situată în zonă.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că tânărul de 20 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către un alt tânăr de 22 de ani, care cunoștea faptul că nu deține permis.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.
(Foto: Radar Botoșani Oficial)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024