Sexy, dar cuminte!
După ce a devenit mamă, Andreea Bălan, soţia botoşăneanului George Burcea și-a ajustat puțin imaginea cu care își obișnuise fanii. Chiar dacă nu a renunțat la decolteurile generoase și la pantalonașii scurți, sub fund, vedeta nu și-a mai dezgolit sânii cu aceeași dezinvoltură cum o făcea odinioară. Până acum!
Andreea Bălan (33 de ani) și-a surprins fanii cu câteva imagini mai decoltate decât se obișnuiseră aceștia s-o vadă în ultimul an, de când a născut. Solista a publicat trei fotografii succesive pe contul personal de Instagram, în care-și arăta sânii treptat.
Fanii au complimentat-o imediat, remarcând că n-au mai văzut-o de mult într-o ipostază atât de explicită.
Andreea Bălan a refuzat mult timp să recunoască operația estetică de la nivelul sânilor. Vedeta a susținut ani la rând că că bustul ei generos se datorează unui tratament non-invaziv bazat pe tincturi şi alte remedii naturiste sau că este chiar un efect al pilulelor contraceptive. În urmă cu doi ani însă, adevărul a ieșit la iveală odată cu cicatricea specifică intervențiilor de acest tip.
La o petrecere mondenă, cântăreaţa a purtat o ţinută extrem de decoltată, din care sânii i-au "evadat", împreună cu acest mic detaliu, cicatricea de la intervenția chirurgicală prin care i-au fost puse silicoane. (Sursa: Click)
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024