Francisca, artista din Botoşani este deseori comparată cu celebra Kim Kardashian. În vacanţa pe care a petrecut-o în Grecia, cântăreaţa a convins că are multe puncte în comun cu vedeta americană.
Bruneta a pozat la plaja şi e limpede pentru toată lumea acum de ce fanii i-au găsit asemănări cu vedeta de la Hollywood.
Francisca a petrecut o vacanţă de vis, unde s-a relaxat pentru câteva zile. A ales o destinaţie, preferată de mulţi români, dar deşi a dat peste mulţi conaţionali, cântăreaţa s-a simţit foarte bine şi a profitat din plin de peisajele exotice.
"Am fost în Halkidiki, pe braţul Kassandra. Am fost cu familia. A fost foarte frumos. Am stat într-un resort drăguţ. Am avut nisip fin, apă limpede, ingrediente care m-au convins să stau să lenevesc . În câteva cuvinte a fost o vacanţă relaxantă, cu plajă, mâncare şi somn. Mi-am încărcat bateriile aici", a povestit Francisca pentru click
Arista și iubitul ei, luptătorul MMA, Bogdan Lățescu au spus un "da" hotărât în fața ofițerului Stării Civile, în urmă cu fix o lună. Cei doi și-au unit destinele într-o ceremonie de basm . La petrecere au chefuit până în zori, 130 de invitați, rude și prieteni ai celor doi miri.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024