Ziua Revoluției la Botoșani, prima fără Vasile Halasanu, pomenire pentru cei 11 martiri împușcați în 1989 – VIDEO 

Ziua Revoluției Române, comemorată anual la 22 decembrie, marchează unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a țării. 

Este un moment în care și oficialitățile botoșănene sunt adunate de Asociația Revoluționară „22-25 Decembrie 1989” Botoșani, cea mai cunoscută organizație a persoanelor care au certificat de revoluționar sau care participă la comemorări și evenimente dedicate memoriei Revoluției Române din 1989. 

 

Anul acesta fără pomenire pe treptele Palatului Administrativ 

 

Fiind încă șantier în Palatul Administrativ s-a renunțat la momentul special organizat an de an la placheta memorială a elevului Mugur Călinescu, considerat un simbol al curajului civic și al opoziției față de regimul comunist, înainte de 1989.

 

Oficialitățile, membri ai asociației botoșănene, demnitari și politicieni dar și militari și șefi ai structurilor MAI s-au deplasat direct către Biserica Sfânta Parascheva de pe Pietonalul Unirii pentru a marca 36 de ani de la Revoluția care a dus la căderea regimului comunist. 

 

Nu s-a bifat nicio absență anul acesta la acest eveniment comemorativ, fiind prezenți toți conducătorii județului și orașului. 

 

Prezență în spirit 

 

Singura remarcată a fost cea a lui Vasile Halasanu, fostul președinte al Asociației Revoluționare de la Botoșani care ne-a părăsit în această primăvară. 

În memoria sa toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere cerut de înlocuitorul său, profesorul Tudor Maxim care a avut și o alocuțiune. Singurul de altfel care ia cuvântul la fiecare 22 decembrie, discurs care poate fi ascultat în materialul video de la finalul articolului. 

 

1.100 de morți în România, 11 din Botoșani 

 

În decembrie 1989, românii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva regimului comunist, cerând libertate, drepturi fundamentale și democrație. Curajul manifestanților a dus la prăbușirea dictaturii și la începutul unui nou drum pentru România.

 

Această zi este dedicată memoriei celor care și-au pierdut viața în timpul Revoluției și reprezintă un prilej de reflecție asupra valorilor pentru care s-a luptat: libertatea, demnitatea și responsabilitatea civică. Ziua Revoluției ne amintește că democrația trebuie apărată și respectată în fiecare generație.

Statisticele ulterioare au indicat că au murit în acele zile aproximativ 1.100 de români. 

 

 

Botoşănenii-eroi: Fără carnet şi privilegii

 

 

Belehuz Ioan (avea 41 de ani)

 Profesie: Impiegat CFR în Timișoara

 Data nașterii: 15.02.1948

 Locul nașterii: Şendreni, Botoșani

 Calitate: Decedat în legătură cu evenimentele

 Data morții: 17 decembrie 1989

 Locul morții: Timișoara

 Cauza: Împușcat în abdomen și în picioare

 Ars la Crematoriul Cenușa București

 

Pădurariu Vasile (avea 30 de ani)

 Profesie: Muncitor

 Data nașterii: 15.11.1959

 Locul nașterii: Botoșani

 Calitate: Decedat în legătură cu evenimentele

 Data morții: 17 decembrie 1989

 Locul morții: Timișoara

 Cauza: Împușcat

 

Aparaschivei Valentin (avea 45 de ani)

 Profesie: Șofer la Întreprinderea nr. 7 Construcții

 Data nașterii: 10.06.1944

 Locul nașterii: George Enescu, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 18 decembrie 1989

 Locul morții: Timișoara

 Cauza: Împușcat în abdomen

 Vinovați: Soldați în termen de la UM 01024 Timișoara

 

Dumitraș Sorin Ștefan (avea 20 de ani)

 Profesie: Student la Academia Militară Tehnică

 Data nașterii: 22.03.1969

 Locul nașterii: Dorohoi, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 22 decembrie 1989

 Locul morții: București, zona MApN

 Cauza: Împușcat în inimă

 

Gavrilă Gheorghe (avea 25 de ani)

 Profesie: Muncitor la ACI Sibiu

 Data nașterii: 18.04.1964

 Locul nașterii: Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 22 decembrie 1989

 Locul morții: Sibiu, în zona Inspectoratului de Miliție

 Cauza: Împușcat în cap

 

Mesler Petru Constantin (avea 30 de ani)

 Profesie: Locotenent Major la UM 01026, Comandant de Companie

 Data nașteri: 17.05.1959

 Locul nașterii: Hudeşti, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 22 decembrie 1989

 Locul morții: București, în curtea Statului Major al Forțelor Terestre

 Cauza: Împușcat în inimă

 

Grindei Nicolae (avea 34 de ani)

 Profesie: Muncitor la ICRAL Herăstrău – București

 Data nașteri: 28.10.1955

 Locul nașterii: Ştefăneşti, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 23 decembrie 1989

 Locul morții: București, în locuința sa

 Cauza: Împușcat în cap

 

Vatavu Ovidiu (avea 21 de ani)

 Profesie: Soldat în termen la UM 01026.0 Gardă Națională MApN

 Data nașterii: 09.03.1968

 Locul nașterii: Dorohoi, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 23 decembrie 1989

 Locul morții: București

 Cauza: Împușcat în cap și în plămâni

 

Zbanț Mihai Ion (avea 20 de ani)

 Profesie: Soldat în termen la UM 02658 Otopeni, sublocotenent post-mortem

 Data nașteri: 14.09.1969

 Locul nașterii: Săveni, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 23 decembrie 1989

 Locul morții: București, Aeroportul Otopeni

 Cauza: Împușcat

 

Stoiciuc Marcel (avea 21 de ani)

Profesie: Subofițer la UM 01026.0 Gardă Națională MApN

 Data nașterii: 14.08.1968

 Locul nașterii: Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 24 decembrie 1989

 Locul morții: București, zona fostului CC

 Cauza: Împușcat în abdomen cu șase gloanțe

 

Avădanei Ioan (avea 45 de ani)

 Profesie: Subofițer UM 01342 Turda, sublocotenent post-mortem

 Data nașterii: 20.05.1944

 Locul nașterii: Horodiştea, Botoșani

 Calitate: Erou Martir

 Data morții: 24 decembrie 1989

 Locul morții: Turda

 Cauza: Împușcat în omoplatul stâng, glonțul a ricoșat în inimă

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare