Forțele de ordine mobilizate pentru prevenirea violenței stradale
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Rutier împreună cu subunitățile de profil și jandarmii au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite cu violență în segmentul stradal.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
„Activitățile au fost desfășurate in intervalul orar 19:00- 22:00, pe raza întregului județ, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din apropierea localurilor publice, precum si arterele rutiere pe care se face accesul către acestea, prilej cu care au fost legitimate peste 250 de persoane, 27 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere”
De asemenea, au fost controlate 170 de autovehicule și 10 localuri publice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 20.000 de lei.
Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice dar și pentru abateri la regimul rutier.
Astfel de acțiuni vor fi organizate în continuare pentru siguranța cetățenilor.
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile