Acasă > Stiri Botosani > Val de aer tropical, temperaturile urcă până la 40 de grade – PROGNOZA pentru două săptămâni

Val de aer tropical, temperaturile urcă până la 40 de grade – PROGNOZA pentru două săptămâni

prognoza pe două săptămâni

România se pregătește pentru un nou val de căldură intensă, alimentat de un transport de aer tropical dinspre vestul și sud-vestul Europei. Meteorologii avertizează că temperaturile vor crește de la o zi la alta, iar în mai multe regiuni valorile maxime se vor apropia de 38–40 de grade Celsius la umbră.  

 

Vreme călduroasă 

 

Ca urmare a transportului de aer tropical dinspre vestul și sud-vestul Europei, vremea se va încălzi de la o zi la alta. Începând cu mijlocul acestei săptămâni și pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va deveni călduroasă pe arii relativ extinse din zonele de deal și de câmpie, iar în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Astfel, temperaturile maxime la umbră se vor apropia de 38°...40°C, iar cele resimțite vor fi și mai ridicate. Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în primele două zile din interval și cu probabilitate ridicată după data de 5 - 6 august", spun specialiştii ANM, potrivit observatornews.ro

 

Vremea în Moldova

 

La începutul intervalului de prognoză vor mai fi ușoare variații termice în jurul normelor perioadei, cu media maximelor de 27...31 de grade și a minimelor de 13...17 grade. Din 29 iulie și până în jurul datei de 5 august, vremea se va încălzi treptat, va deveni călduroasă, caniculară după data de 1 august, media maximelor urmând să ajungă în jurul a 36 de grade, iar a minimelor la 18...20 de grade. 

 

Ulterior, valorile termice vor avea tendința de scădere ușoară până la finalul intervalului, dar vremea se va menține călduroasă, cu o medie regională a valorilor diurne în jurul a 33 de grade și a celor nocturne de 18...19 grade. Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în primele două zile din interval și cu probabilitate ridicată după data de 5 august. 

 

Prognoza la munte

 

În primele zile de prognoză, media maximelor de temperatură se va situa în jurul valorii de 18 grade. Din 29 iulie și până în jurul datei de 5 august, vremea se va încălzi treptat, media  maximelor urmând să ajungă în jurul a 25 de grade, iar a minimelor la 15...16 grade. 

 

Ulterior, valorile termice vor avea tendința de scădere ușoară până la finalul intervalului, dar vremea se va menține caldă, cu o medie a valorilor diurne în jurul a 23 de grade și a celor nocturne de 14...15 grade. Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în primele două zile din interval și cu probabilitate ridicată după data de 5 august.