Acasă > Stiri Botosani > Un șofer de camion din Botoșani s-a răsturnat într-o curbă 

Un șofer de camion din Botoșani s-a răsturnat într-o curbă 

camion rasturnat la suceava

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost rănit după ce autotrenul pe care îl conducea s-a răsturnat joi după-amiază pe DN 17, în afara localității Valea Putnei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, accidentul s-a produs în jurul orei 13:30, iar evenimentul a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și un tehnician criminalist pentru efectuarea cercetărilor.

 

in primele verificări a reieșit că șoferul, un bărbat de 68 de ani din județul Botoșani, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă încărcată cu semințe de floarea-soarelui, pe direcția Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei.

 

Ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un carosabil umed, conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Vehiculul a intrat în derapaj și s-a răsturnat pe partea stângă, pe sensul său de mers.

În urma accidentului, șoferul a suferit mai multe leziuni și a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat inițial la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Ulterior, acesta a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru investigații suplimentare, scrie newsbucovina.ro

 

Polițiștii au precizat că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, verificările au arătat că acesta deținea permis de conducere valabil.

 

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.