Un frate mort, iar altul în arest după ce a condus beat și a produs nenorocirea de noaptea trecută 

Din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat. 

 

Pe 22 septembrie, în jurul orei 23:15, un tânăr de 25 ani, din orașul Frasin, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul, pe D.J. 177A, din localitatea Ostra, a pierdut controlul asupra direcției de mers, s-a rotit pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu partea laterală dreapta (portieră dreapta față) în stâlpul de susținere a cablurilor electrice aflat pe partea stângă raportat la sensul de deplasare.

 

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a unui bărbat de 31 ani, din oraș Frasin, pasager pe scaunul dreapta față.

La sosirea echipajului S.A.J. Gura Humorului, s-a procedat la resuscitarea acestuia. Din nefericire bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul acestuia.

 

S-a procedat la testarea cu aparatul etilometru a șoferului, rezultatul fiind de 1.07mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

 

Totodată s-a procedat la testarea cu aparatul Drug-Test, rezultatul fiind negativ pentru consumul de substanțe.

 

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, scrie bucovinamedia.ro 

 

Față de conducătorul auto , polițiștii au dispus măsura reținerii, urmând a fi prezentat procurorului de caz pentru măsuri procesuale conforme.

 

Cei doi erau frați. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare