Un bărbat din Botoșani violent cu soția și-a petrecut noaptea într-o celulă 

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

 

La data de 13 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 36 ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că în aceeași,  tânărul s-ar fi deplasat la locuința soției sale, situată în municipiul Botoșani, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis în aceeași zi împotriva sa.

 

Mai mult decât atât, tânărul ar fi amenințat-o pe soția sa cu acte de violență, provocându-i acesteia o stare de temere. 

 

Față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată în vederea luării unei măsuri preventive.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov