O taxă pe câștigurile financiare acumulate în Italia – chiar și a celor nerealizate încă – reprezintă noua „taxă de ieșire” (exit tax), introdusă prin Legea bugetului pentru anul 2027, destinată persoanelor fizice care își transferă rezidența fiscală în străinătate, luând cu ele investiții semnificative, scrie Il Corriere Della Sera
Scopul acestei măsuri este de a supune impozitării câștigurile de capital acumulate în perioada în care persoana a avut rezidența fiscală în Italia, înainte ca o eventuală relocare să îngreuneze, sau să facă imposibilă colectarea acestor taxe de către autoritățile fiscale italiene.
Prevederea, inclusă în articolul 17 din proiectul Legii bugetului, introduce articolul 307-bis în Textul unic privind impozitul pe venit (TUIR). Această nouă taxă se va aplica transferurilor de rezidență fiscală care au loc începând cu data de 1 ianuarie 2027. Nu este vorba, totuși, despre un impozit pe întreaga avere netă a unei persoane și nici despre o taxă aplicabilă automat tuturor celor care părăsesc țara; există condiții specifice referitoare la durata rezidenței fiscale în Italia, valoarea activelor deținute și pierderea dreptului Italiei de a impune taxe asupra veniturilor respective.
Reglementările se aplică persoanelor fizice, societăților simple (società semplici) și altor entități echivalente care nu desfășoară activități comerciale, precum și entităților necomerciale vizate de această prevedere. În cazul persoanelor fizice, una dintre condiții este ca acestea să fi fost rezidente fiscale în Italia pentru cel puțin șase din cele zece perioade fiscale anterioare mutării. În plus, există un prag valoric: valoarea totală a activelor și drepturilor relevante trebuie să atingă cel puțin 800.000 de euro. Această sferă de aplicare include participațiile în societăți și activele financiare specificate în reglementare, în timp ce depozitele bancare sunt excluse. Pragul de 800.000 de euro nu reprezintă câștigul impozabil în sine, ci valoarea activelor relevante utilizate pentru a stabili dacă un contribuabil intră sub incidența acestei măsuri. Un alt factor decisiv este acela că mutarea în străinătate trebuie să aibă drept consecință pierderea dreptului Italiei de a impune taxe asupra veniturilor în cauză. Scopul fundamental al acestei norme este de a preveni situația în care câștigurile de capital, generate în perioada în care o persoană a fost rezidentă în Italia, ar scăpa de impozitarea națională ca urmare a unei schimbări ulterioare a reședinței.
Mecanismul se bazează pe impozitarea așa-numitelor câștiguri de capital „latente” – adică creșteri ale valorii investițiilor care nu au fost încă transformate în numerar, deoarece titlurile de valoare nu au fost vândute. Pentru a determina baza impozabilă, valoarea activelor relevantă din punct de vedere fiscal, la momentul transferului, este comparată cu costul lor fiscal recunoscut. Orice diferență pozitivă constituie un câștig de capital potențial impozabil, supus regulilor aplicabile categoriilor specifice de active sau instrumente financiare.
Un exemplu ajută la clarificarea modului în care funcționează acest lucru. Dacă un contribuabil a cumpărat acțiuni pentru 100.000 de euro, iar în momentul transferului reședinței sale fiscale în străinătate acele acțiuni valorează 120.000 de euro, câștigul de capital acumulat este de 20.000 de euro. Prin urmare, impozitul nu se aplică valorii totale a investiției, ci creșterii acumulate a valorii acesteia. Aspectul esențial este că impozitarea poate fi declanșată chiar și în absența unei vânzări efective. Astfel, transferul reședinței fiscale constituie momentul în care un câștig – acumulat în perioada în care contribuabilul a locuit în Italia – este evaluat formal în scopuri fiscale.
Cota standard de impozitare este de 26%. Titlurile de stat beneficiază, însă, de un tratament preferențial: baza impozabilă fiind redusă la 48,08% din câștigul de capital – în conformitate cu regimul fiscal aplicabil acestor instrumente – ceea ce rezultă într-o cotă efectivă de impozitare de 12,5%. Conform regulilor standard, impozitul trebuie achitat în termen de 180 de zile de la transferul rezidenței fiscale. Legislația permite, însă, amânarea plății pentru persoanele care se mută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară care asigură un nivel adecvat de cooperare fiscală cu Italia – inclusiv schimbul de informații și asistența în colectarea impozitelor. Pentru a beneficia de această amânare, contribuabilii trebuie să efectueze o plată în avans egală cu 50% din valoarea totală a impozitului datorat și să ofere garanții corespunzătoare. Restul sumei datorate poate fi amânat până la momentul vânzării activelor respective, în limita a cinci perioade fiscale de la data mutării, în cazul țărilor din UE, și a zece perioade fiscale, în cazul altor state eligibile.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Sursa https://www.hotnews.ro
