Oamenii legii au deschis dosar penal în acest caz și continuă cercetările.
Pe 4 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, un motociclu, condus de către un tânăr, de 21 ani, din comuna Hudești.
Cu ocazia efectuării controlului, acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile române, valabil pentru categoria A1, dar nu și pentru categoria necesară conducerii motociclului în cauză.
Totodată, s-a constatat faptul că tânărul l-ar fi luat fără acordul proprietarului, respectiv sora acestuia.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”.