De câteva luni, Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil, a spus tot mai des că se gândește serios să se mute din Corbeanca înapoi în București, deoarece pierde foarte mult timp în trafic, la volanul mașinii.
Până la urmă, cele două vedete au luat această decizie chiar la începutul anului 2026, mai exact la mijlocul lunii ianuarie. Iar Gabriela Prisăcariu și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că pleacă din Corbeanca, potrivit libertatea.ro
„Așa cum vă spuneam, urmează o schimbare pentru noi… ne mutăm! Pierdem prea mult timp în trafic, mai ales când se lucrează la metrou pe DN, e jale. Ne gândim serios la viitor, mai ales pentru momentul în care Tiago va trebui să meargă la școală și la alte activități. Am emoții legate de cum va fi, pentru că eu nu sunt omul schimbărilor și îmi este foarte greu”, spunea soția lui Dani Oțil în urmă cu doar câteva zile.
Acum, Gabriela Prisăcariu a venit cu noi declarații despre apartamentul în care s-au mutat și chiar a postat pe internet două fotografii din noua locuință și o poză realizată în lift.
Apoi fanii au început să-i dea mesaje în privat. „De ce v-ați mutat?” și „V-ați cumpărat apartament sau chirie?” au fost două dintre cele mai dese întrebări primite de soția lui Dani Oțil.
„Tiago este foarte fericit că stăm la bloc. Avem și noi lift! O să fim singurii de la etajul 1 care folosesc liftul”, a scris vedeta peste o imagine.
„Ne mutăm pentru că drumul până în oraș este un chin, mai ales când se lucrează pe DN la metrou și pierdem extrem de mult timp în trafic și ne gândim serios la momentul când Tiago o să meargă la școală. Deocamdată păstrăm casa din Corbeanca pentru weekenduri. Deocamdată stăm cu chirie, până vedem exact cum ne este această schimbare”, a scris Gabriela Prisăcariu în mediul online.
Botoșăneanca Gabriela Prisăcariu, vacanță de vis alături de familie – DESTINAȚIA aleasă