Consumul excesiv de alcool reprezintă o problemă tot mai gravă, inclusiv în rândul tinerilor, însă puțini cunosc faptul că oprirea bruscă a consumului poate avea consecințe dramatice. Medicul șef al Unității de Primiri Urgențe SMURD Botoșani, dr. Ramona Guraliuc, avertizează că sevrajul alcoolic poate pune viața în pericol dacă nu este tratat corespunzător.
Invitată în emisiunea Botoșăneanul TV, aceasta a explicat că la UPU ajung frecvent pacienți aflați în stare critică după ce au întrerupt consumul de alcool.
„Avem foarte mulți pacienți care au consumat alcool, au făcut abstinență de la alcool, în aproximativ șapte zile se instalează sevrajul și ulterior, prin tot felul de mecanisme care se produc, dezechilibre în principal, ajung să facă tulburări de ritm și ulterior ajung să fie intubați, ventilați, resuscitați și așa mai departe”, a declarat dr. Ramona Guraliuc.
Potrivit medicului, problema nu se oprește în momentul externării. De multe ori, pacienții primesc tratamentul necesar pentru depășirea episodului acut, însă nu mai sunt urmăriți și nu beneficiază de sprijin pentru tratarea dependenței.
În opinia acesteia, sistemul medical intervine eficient asupra efectelor produse de consumul de alcool, însă cauza rămâne, de cele mai multe ori, netratată, ceea ce favorizează reapariția unor situații similare.
Dr. Ramona Guraliuc a atras atenția și asupra unui alt fenomen întâlnit în activitatea medicilor de urgență. Din discuțiile purtate cu familiile pacienților reiese că, pe lângă consumul cronic de alcool, unele persoane ajung să consume și alte substanțe toxice.
„Avem foarte multe cazuri la care am făcut lucrurile acestea și la domiciliu și din anamneza pe care am făcut-o la familie am dedus foarte clar: da, un consumator cronic de alcool sau poate că pe lângă alcool a mai consumat și altceva, intoxicat cu altceva”, a explicat medicul.
Potrivit acesteia, intoxicațiile cu pesticide, insecticide sau alte substanțe toxice pot provoca complicații neurologice și pulmonare severe, iar în multe cazuri pacienții ajung să fie resuscitați și ventilați mecanic, existând inclusiv riscul de deces.
Medicii atrag atenția că dependența de alcool este o afecțiune care necesită tratament și monitorizare pe termen lung, iar întreruperea bruscă a consumului, fără supraveghere medicală, poate avea consecințe extrem de grave.