Statele Unite intră într-o nouă etapă politică, după victoria democraților în alegerile pentru Senat și Camera Reprezentanților, iar această schimbare are implicații concrete, cu miză inclusiv pentru România, susține europarlamentarul și prim-vicepreședintele PSD Victor Negrescu.
„Congresul adoptă legislația și aprobă bugetele federale, Senatul confirmă numeroase numiri importante, iar majoritățile parlamentare pot influența prioritățile de politică externă, apărare și economie. Pentru România, miza este mai mare decât pare la prima vedere. Vorbim despre finanțarea securității europene, prezența militară americană, sprijinul pentru Flancul Estic, securitatea Mării Negre și relațiile comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană”, a scris pe Facebook liderul social-democrat.
Victor Negrescu susține că influența politică la Washington „se construiește prin relații constante cu ambele partide, cu membrii Congresului, cu administrația și cu reprezentanții statelor americane”.
„Din păcate, la București, unii politicieni și comentatori politici au fost mult prea partizani și au ignorat nevoia unei abordări echilibrate. Văd deja cum unii dintre cei care se declarau republicani convinși până ieri își schimbă brusc discursul la televizor și se laudă cu relații în tabăra democrată pe care nu le-au avut niciodată”, a precizat Negrescu.
El a adăugat că „România trebuie să lucreze eficient atât cu democrații, cât și cu republicanii. Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie să rămână deasupra ciclurilor electorale”.
Sursa https://www.hotnews.ro
Un nou cutremur a avut loc în această dimineață
Nov 04, 2026
Avarie majoră reparată, apa revine treptat – VIDEO
Nov 04, 2026