Actorul român Sebastian Stan a vorbit deschis despre perioada sa petrecută în Universul Cinematografic Marvel, cunoscut pentru filmele sale cu supereroi, dar că își dorește să încerce altfel de roluri, după cum a demonstrat și cu ultimele sale două lungmetraje, relatează revista Variety.
Stan care l-a interpretat pe Bucky Barnes, alias Soldatul Iernii, în nu mai puțin de șapte filme Marvel, a spus într-un interviu acordat recent pentru podcastul Stronger că franciza deținută de Disney „l-a ajutat cu adevărat” să se dezvolte ca persoană și ca actor. Cu toate acestea, acum, la 43 de ani, el spune că încearcă să își extindă gama de roluri dincolo de acțiunea inspirată din benzile desenate.
„Trebuie să încerc să ofer ceva diferit față de ce am făcut înainte”, a spus Stan.
„Și niciodată nu am preferat un rol în detrimentul altuia. Chestiile Marvel… mereu, până la sfârșitul timpului, [voi simți că] m-au ajutat cu adevărat să cresc ca persoană și m-a ajutat să mă dezvolt ca actor, m-a învățat despre relații și [am lucrat cu] Robert Downey [Jr.], Scarlett [Johansson] și toți acei oameni pe care îi admiram. A fost o afacere. A fost o familie și mi-a oferit un sentiment de apartenență, și mereu va însemna asta pentru mine, dar pentru mine a fost doar primul pas”, a continuat acesta.
Actorul a mai spus în interviul pentru podcastul Stronger că se simte „norocos” că proiectele sale mai rafinate, precum filmele sale recente The Apprentice, în care l-a jucat pe Donald Trump la începutul carierei de magnat imobiliar, și A Different Man, despre un bărbat ce suferă de o boală genetică debilitantă, au venit mai târziu în viață. A mai spus că îi privește pe „tinerii ca Timothée Chalamet și Austin Butler” și vede cum reușesc lucruri „pe care eu nu le-aș fi putut face la vârsta lor”.
Stan a vorbit și despre originile sale românești, explicând că i-a luat ceva timp să se integreze în industria cinematografică americană.
Sursa https://www.hotnews.ro