Veste pentru dărăbăneni și pentru întreaga zonă de nord a județului!
Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, a anunțat că a fost semnat contractul pentru ambulatoriul integrat de la Darabani.
Iată mesajul integral transmis de șeful administrației județene:
Noul Ambulatoriu din Darabani devine REALITATE, în ciuda celor care spuneau că „NU SE POATE”!
A fost semnat contractul de finanțare nerambursabilă cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, pentru un proiect vital: „Construire și Dotare Ambulatoriu Integrat al Spitalului Județean de Urgență Mavromati în cadrul Secției Exterioare Darabani”.
Dărăbănenii vor avea o unitate medicală modernă chiar la ei acasă și nu vor mai fi nevoiți să parcurgă drumuri lungi, obositoare și costisitoare pentru servicii de sănătate.
Trebuie să spunem adevărul direct: Parcursul către semnarea acestui contract de finanțare nerambursabilă nu a fost lipsit de obstacole. Ceea ce în urmă cu doi ani era declarat „imposibil” de fosta conducere a județului, devine astăzi o realitate concretă în beneficiul direct al tuturor locuitorilor din zona Darabani. Scepticismul și resemnarea de la acea vreme au fost însă combătute prin muncă și perseverență.
Este o reușită uriașă: proiectul echipei de la Darabani a fost excepțional, clasându-se printre cele mai bune din țară, fiind doar 3 selectate în toată regiunea Moldovei!
Echipa de proiectare și administrația au refuzat să abandoneze dorința dărăbănenilor de a avea condiții medicale decente. Un oraș fără utilități și fără un spital modern nu poate crește.
Obiectivul nostru următor este dezvoltarea unui parc industrial în Darabani. Profitând de calitățile extraordinare ale oamenilor de aici, de potențialul agricol, turistic și de conectivitatea viitoare cu autostrada A7, vrem să atragem investitori în zonă.
Pentru asta am fost ales: să fac ceea ce trebuie pentru oameni și să transform promisiunile în fapte concrete!