În fiecare dimineață, România se trezește într-o cursă contra timpului. Iar cauza principală care amplifică traficul din Bucureşti şi marile orașe din România este dată de o infrastructură rutieră, feroviară și logistică profund deficitară. Poduri învechite, drumuri subdimensionate, autostrăzi puține dar și lipsa conexiunilor cu drumurile județene creează un blocaj structural, care generează, inevitabil, aglomerație. Digitalizarea poate accelera mobilitatea, dar nu poate compensa absența unei infrastructuri solide, iar această fundație fragilă face ca orice soluție modernă de tehnologie, care ar putea susține transportul, să fie greu de implementat în mod eficient.
În București, ritmul frenetic al claxoanelor, nervilor întinși și mașinilor bară la bară pare aproape… natural. Este o imagine cu care ne-am obișnuit atât de mult, încât rareori mai ridicăm privirea pentru a ne întreba: Chiar nu există o soluție?
Și totuși, răspunsul se află chiar în fața noastră. La fel cum telefoanele inteligente au schimbat modul în care comunicăm, digitalizarea are puterea de a schimba modul în care România se mișcă. Ne aflăm într-un moment cheie al transformării digitale, dar cu toate acestea datele sunt dispersate între instituții, lipsesc standardele comune de schimb al informațiilor, iar interoperabilitatea este redusă. În plus, toate aceste probleme sunt amplificate de limitele infrastructurii fizice, care încetinesc orice progres tehnologic.
Într-o țară în care transporturile generează aproximativ 9.7% din PIB (conform raportului International Finance Corporation) dar și o bună parte din emisiile de carbon, digitalizarea transporturilor devine o necesitate strategică.
În vreme ce multe țări europene operează deja pe rețele de transport conectate digital, România se află încă în etapa de construire a fundației. Iar acolo unde infrastructura există, ea rămâne adesea depășită, fragmentată sau slab integrată în coridoarele moderne europene. Această realitate arată limpede că digitalizarea transporturilor nu poate funcționa izolat: are nevoie de infrastructură solidă, coerență și finanțare responsabilă, pentru a deveni cu adevărat eficientă.
Bucureşti, un oraș sufocat
Bucureștiul este imaginea vie a unui oraș care crește mai repede decât poate respira. Capitala este, de ani buni, în clasamentele celor mai aglomerate orașe din Europa, iar locuitorii ei simt acest lucru în mod acut. Timpul pierdut în trafic nu mai este doar o statistică, ci un element definitoriu al vieții cotidiene: mai puțin timp pentru familie, mai mult stres, costuri mai mari pentru companii, toate traduse într-un oraș care merge încet. Extrem de încet.
În fiecare dimineață, sute de mii de mașini circulă simultan în capitală – atât din București, cât și din județele învecinate. Chiar dacă nu există un număr oficial al numărului de mașini aflate în trafic la ora de vârf, cu toții simțim zilnic preziunea traficului. “În ultimii zece ani, numărul mașinilor înmatriculate în București a crescut cu peste 40%, ajungând astăzi la peste 1,7 milioane de autovehicule La acestea se adaugă, zilnic, aproximativ 300.000 de mașini din județele vecine. Orașul nu a fost proiectat pentru un asemenea volum.[…]” a declarat Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei (sursa). Iar cu o infrastructură deja fragilă, subdimensionată și incapabilă să absoarbă fluxuri de mașini atât de mari, drumurile devin inevitabil scena unei bătălii zilnice pentru câteva minute câștigate în plus.
Din păcate, Bucureștiul, este un studiu de caz perfect pentru o problemă imperfectă. De-a lungul ultimelor două decenii, autoritățile au încercat să răspundă prin soluții tradiționale: sensuri unice, pasaje noi, semafoare suplimentare, lărgiri de bulevarde. Însă fiecare intervenție punctuală a reușit doar să mute aglomerația dintr-un colț al orașului în altul. Exact ca într-un joc de Tetris în care piesele sunt aranjate fără strategie, iar spațiile goale dispar doar temporar, unde străzile încărcate, ambuteiajele interminabile și claxoanele presate de nervi par parte dintr-un ritual urban care se repetă la nesfârșit.
Contextul actual este cu atât mai vizibil cu cât ne aflăm în plină perioadă electorală, iar mobilitatea urbană revine inevitabil în centrul discuțiilor publice. Traficul rămâne una dintre principalele teme de interes pentru locuitori, iar momentul aduce în atenție necesitatea unor soluții pe termen lung, indiferent de ciclurile politice.
Și totuși, Bucureștiul nu este un oraș fără soluții. Este un oraș fără integrare.
Paradoxal, capitala deține deja o parte din infrastructura necesară pentru un oraș inteligent: există intersecții dotate cu senzori moderni, semafoarele pot fi controlate centralizat, traseele mijloacelor de transport public sunt monitorizate digital, iar aplicațiile de transport sunt tot mai utilizate. Avem un aeroport capabil să gestioneze peste 16 milioane de pasageri anual (sursa), un important nod feroviar, un sistem de metrou esențial, un nod naval important și acces rapid la Dunăre prin porturile din proximitate.
Însă toate aceste elemente sunt ca niște instrumente muzicale aflate pe aceeași scenă, dar care cântă fără un dirijor. Fiecare sistem funcționează, dar funcționează separat. Transportul rutier nu comunică cu cel feroviar, autobuzele nu „știu” unde sunt blocajele, semafoarele nu anticipează fluxurile de trafic, aeroportul nu este integrat în rețeaua de mobilitate urbană, iar datele colectate de instituții diferite rămân în silozuri care nu se întâlnesc niciodată.
Adevărata piedică nu este absența tehnologiei, ci lipsa unei conectivități reale între sistemele orașului. Fără o infrastructură care să poată integra și valorifica aceste date într-un mod coerent, Bucureștiul rămâne prizonierul propriilor blocaje. Investițiile în infrastructură — fizică și digitală — sunt cheia care poate pune în mișcare resursele tehnologice deja existente și poate reda capitalei șansa de a respira din nou.
Soluțiile pe care autoritățile trebuie să le ia în calcul, țin de:
Câți bani pierde România din cauza traficului? Mult mai mulți decât credem.
Traficul nu înseamnă doar frustrare, nervi și timp irosit. În spatele fiecărui kilometru de coloană se ascund pierderi economice uriașe, pierderi pe care România le simte, dar pe care adesea nu le măsoară corect.
Cu aproape 10% din PIB generat de sectorul transporturilor, România este o economie profund dependentă de mobilitate. Iar blocajele din trafic sunt, în esență, o problemă financiară, una care afectează direct performanța țării, competitivitatea companiilor și calitatea vieții angajaților. Cum se traduce acest lucru?
Navetiștii pierd timp, companiile pierd productivitate
Călătorii nu sunt doar oameni blocați în trafic, sunt angajați care ajung mai târziu la birou, profesori care ajung mai târziu la ore, medici care ajung mai târziu la consultații. Timpul pierdut în trafic este timp pierdut pentru întreaga economie. Pentru bucureşteni orele blocate în trafic înseamnă aproximativ 13 zile lucrătoare pierdute pe an pentru fiecare angajat.
Livrările companiilor se transformă în loterie
Atunci când o mașină de curierat rămâne prinsă într-un ambuteiaj de pe un bulevard din Bucureşti, nu doar clientul final este afectat. Întreaga rețea logistică intră în dificultate: livrările se decalează, comenzile sunt reprogramate, iar costurile cresc în lanț: de la flota de mașini, până la depozite, consum de combustibil și alocare de personal. Pentru o economie în care comerțul online crește accelerat, orice oră pierdută în trafic înseamnă bani reali pierduți.
Lanțurile logistice devin imprevizibile
Companiile de transport de mărfuri se confruntă cu o provocare constantă: nu pot estima cu precizie când vor ajunge camioanele la destinație, iar întârzierile repetate afectează parteneriate internaționale, contracte și chiar reputația României ca hub logistic regional. Un camion blocat pe centura Bucureștiului sau în aglomerația spre Portul Constanța înseamnă întârzieri pentru întreaga rută europeană.
Transportatorii plătesc direct factura blocajelor
Sursa https://www.hotnews.ro