Raluca Curelariu, vizită cu dezvăluiri pe șantierul Palatului, de la camera secretă a prefectului, la tunelul către Primărie – VIDEO 

  • În prima săptămână petrecută în poziția de prefect al județului Botoșani, Raluca Curelariu și-a trecut în agendă și vizitarea șantierului din Palatul Administrativ. 
  • O dată pentru a vedea stadiul lucrărilor și încă o dată pentru a se familiariza efectiv cu modul de compartimentare al clădirii. 

 

Prefectul și echipa

 

 

Prima oprire a fost în sala Nicolae Iorga, încăperea în care au loc cele mai importante evenimente ale județului. Și care este utilizată la comun de Prefectură și Consiliul Județean. În sala de ședințe operațiunile au înaintat însă fără vreun impact vizibil fiindcă ultimele intervenții au fost mai degrabă structurale. 

 

Aici, prefectul Raluca Curelariu le-a mulțumit colegilor care se preocupă zilnic de ritmul lucrărilor, de la subprefectul Gabriel Galan la alți funcționari din cadrul Prefecturii care au diferite sarcini. De altfel, ei au fost invitați să participe la vizita de șantier și să ofere clarificări, dacă a fost cazul. 

 

Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani

„Am venit să vedem stadiul lucrărilor de la Palatul Administrativ, manager de proiect este dl subprefect Gabriel Galan, care va da mai multe detalii despre stadiul lucrărilor. Dar, foarte important, aș vrea să le mulțumesc foarte mult colegilor din Prefectură pentru tot ce fac. Cu managerul de proiect, dl subprefect este o parte din echipa colegilor care se asigură că ne mutăm la timp acasă și le mulțumesc pentru această cale”,

 

Subprefectul Gabriel Galan a explicat că termenul avansat de constructor urmează să fie respectat: „Avem un avans de 5% față de ultima vizită și cu siguranță termenul va fi respectat”, și teoretic, Prefectura și Consiliul Județean ar urma să revină „acasă” din prima lună a anului viitor. 

 

Singura problemă este pentru partea de dotare cu mobilier, această achiziție nefiind eligibilă în proiectul actual. 

 

 

Camera privată a prefectului

 

 

Etajul 1 al Palatului Administrativ le este destinat șefilor. Prefectul, președintele Consiliului Județean, subprefectul, vicepreședinții CJ, secretarii generali ai celor două instituții, administratorul public de la județ. 

 

Birourile prefectului și al președintelui CJ sunt despărțite de o sală de ședințe, respectiv sala Ștefan Luchian. Celelalte sunt dispersate. 

Ieri, Raluca Curelariu a pătruns pentru prima dată în biroul în care va lucra în mai puțin de trei luni. S-a mirat de faptul că este extrem de spațios pentru a fi ocupat de o singură persoană. Și a vizualizat și camera privată a prefectului, una cu acces limitat. 

 

Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani

„Ca să spunem oamenilor care nu știu, prefectul are o zonă relativ privată, să-i spunem așa, cu canapea la momentul acesta pentru situațiile în care trebuie să rămână peste noapte în Prefectură pentru a ține legătura cu colegii din zona operativă, de urgență. De asta are prefectul o cameră relativ privată, în cazul în care e nevoie să doarmă acolo și să se odihnească și e nevoie de prezența lui 24 din 24. Dar tot cred că este foarte mare spațiul alocat prefectului”,

 

 

Încă o sală de ședințe 

 

 

Au urmat apoi etajele superioare care nu prea mai seamănă cu imaginea dinaintea reabilitării. Birourile de la etajele 2, 3 și 4 vor fi utilizate de funcționarii Prefecturii și Consiliului Județean. 

 

În trecut, o parte însemnată din spații le-au fost alocate salariaților de la Serviciul de Evidență al Persoanei care însă s-au mutat în alt sediu. 

 

Astfel că, deasupra biroului prefectului, la etajul 2, Prefectura va avea acces la o a treia sală de ședințe care va fi folosită pentru întâlniri interne. Și care în trecut nu era una de utilitate publică. După predarea clădirii urmează să se stabilească exact fiecare spațiu ce destinație va primi. 

 

Prefectul Raluca Curelariu a cerut o evidență a spațiilor care sunt obligatorii a fi puse la dispoziție către anumite entități. Tot prefectul va decide dacă va mai pune birouri la dispoziția parlamentarilor, pentru deschiderea de cabinete. 

 

 

Tunelul secret de sub Palatul Administrativ 

 

 

De pe acoperiș, unde s-a interesat de cantitatea de energia electrică ce va fi livrată prin intermediul panourilor fotovoltaice, noul prefect s-a arătat interesată de subsol. Și dacă spațiul de acolo s-ar putea preta pentru arhivarea unor documente. 

 

Zona de subsol a fost gazda, în urmă cu mai bine de două decenii, a unui bar. Kilometrul zero și-a desfășurat activitatea în Palatul Administrativ câțiva ani după Revoluția din 1989. 

 

Și tot în această zonă se află un tunel care face legătura cu Primăria și cu adăpostul de protecție civilă care este destinat șefilor de la Botoșani care ar coordona un eventual răspuns la un conflict. 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025