Acasă > Stiri Botosani > Probleme la Secția de Boli Infecțioase cu energia electrică, firmele private REFUZĂ să lucreze de frica virusului

Probleme la Secția de Boli Infecțioase cu energia electrică, firmele private REFUZĂ să lucreze de frica virusului

Situaţie gravă la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, unde reţeaua nu mai face faţă consumului ridicat de energie electrică.

 

Conducerea spitalului a găsit cu greu o firmă care să lucreze într-o unitate COVID.

 

La fel ca şi instalaţia de oxigen, reţeaua electrică din Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean „Mavromati” a fost construită odată cu clădirile, în urmă cu 40 de ani, din materiale disponibile la acea vreme şi adaptate la un consum redus, scrie Evenimentul Zilei.

 

Odată cu pandemia, consumul a fost crescut din cauza concentratoarelor de oxigen, indispensabile pacienţilor cu forme grave de coronavirus. Iar reţeaua se dovedeşte a fi subdimensionată.

 

Pentru a face faţă trebuie înlocuită cu materiale moderne, rezistente.

 

Conducere spitalului este dispusă să aloce suma necesară rezolvării problemei, dar firmele contactate nu s-au arătat dispuse să efectueze modificări la instalaţia electrică, sub pretextul riscului de infectare. Secţia tratează exclusiv bolnavi de coronavirus.

 

După mai multe intervenţii ale autorităţilor, o firmă a acceptat să facă aceste lucrări.

Conducerea unităţii medicale a promis că vor fi luate toate măsurile astfel încât muncitorii să fie protejaţi.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare