Un caz de lepră a fost confirmat în România, iar alte trei suspiciuni sunt investigate, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Toate paciente sunt femei originare din Asia, angajate ale unui salon SPA din Cluj-Napoca, unde activitatea a fost suspendată. Ultimul caz de lepră fusese raportat în România în 1981, potrivit observatornews.ro
"Ministerul Sănătăţii informează că astăzi (n.r. joi) a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică şi microbiologică, în baza leziunilor cutanate şi a criteriilor epidemiologice", a anunţat joi seară ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Primele două paciente, din Indonezia: investigații detaliate la SCJU Cluj. Potrivit acestuia, toţi cei patru pacienţi sunt femei, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca.
Ministrul precizează că cele două paciente care s-au prezentat iniţial la SCJU Cluj, în data de 26 noiembrie 2025, cu vârste de 21 şi 25 de ani, provin din Indonezia.
(foto – stirileprotv.ro)