Rapiditatea, îndemânarea, rezistența fizică și psihică sunt calitățile de bază pe care pompierii trebuie să le demonstreze în fiecare intervenție. Aceste aptitudini vor fi puse la încercare, timp de trei zile, la Târgu Mureș, în cadrul etapei naționale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
La competiție participă loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din Botoșani, Bihor, Sibiu, Neamț, Gorj, Argeș, Călărași, Mureș, Bacău, Alba, Iași și Suceava, care își vor testa pregătirea fizică, tehnica și capacitatea de reacție în condiții de concurs.
ISU Botoșani este reprezentat de un lot format din 12 pompieri, pregătiți să se confrunte cu cei mai buni salvatori militari din țară, în cadrul celor patru probe ale competiției, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și ISU „Horea” al Județului Mureș:
Lotul reprezentativ al ISU Botoșani este format din:
Dincolo de clasamentul final, obiectivul fundamental al competiției îl reprezintă dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și deprinderilor specifice, indispensabile îndeplinirii cu profesionalism și eficiență a misiunilor de intervenție în situații de urgență.
Probele desfășurate în cadrul competiției sunt identice cu cele prevăzute în cadrul concursurilor sportive internaționale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internațional de Prevenire și Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.).
Pentru pompierii botoșăneni, participarea la etapa națională reprezintă atât o oportunitate de a-și demonstra nivelul de pregătire, cât și rezultatul unui efort susținut, al disciplinei și al muncii în echipă.