Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Șendriceni, s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice.
Incidentul a avut loc pe 19 iulie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control autoturismul condus de acesta, în localitatea Șendriceni.
În timpul verificărilor, șoferul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. Ulterior, polițiștii l-au condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat și această procedură.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.