Noi acțiuni ale Serviciului Județean Anticorupție Botoșani.
Pe 8 decembrie, în contextul celebrării Zilei Internaționale Anticorupție – 9 Decembrie și sub egida Campaniei naționale ,,Pune stop corupției și contrabandei înainte să devină parte din viața ta. E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, ofițerii de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități de promovare a integrității, dedicate atât poliţiştilor din cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte al Județului Botoșani și Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, cât şi cetățenilor cu care aceştia interacționează.
Rolul activităților preventive este acela de a informa participanţii cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupție și a specificității acestora, reprezentând condiții ce stau la baza educației anticorupție în spiritul integrității, precum și un pas înainte în crearea unui climat de încredere.
În acest context, ofițerii de poliție au distribuit atât materiale preventive ,,9 Decembrie – Ziua Internațională Anticorupție”, cât și cele specifice Campaniei naționale ,,E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, în scopul popularizării liniei gratuite Call Center-ul Anticorupție 0800806806.
La nivel județean, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani,Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, jud. Botoșani, telefon: 0231507128, fax: 0231507120, e-mail: [email protected].