O nouă categorie de persoane ar putea primi tichete de energie

Tichetele pentru energie vor fi acordate și persoanelor aflate în tratament la domiciliu cu dispozitive medicale, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie aprobat de Senat.

 

 

Comisiile economică şi pentru energie ale Senatului au acordat, luni, raport favorabil cu amendamente OUG 35/2025 prin care şi persoanele aflate în tratament la domiciliu cu dispozitive medicale, aparate sau echipamente medicale consumatoare de curent electric să poată beneficia de tichetul electronic pentru energie în valoare de 50 de lei.

 

Ajutorul va fi acordat doar pentru perioada în care persoanele respective se află în tratament la domiciliu cu acele dispozitive, aparate sau echipamente medicale, scrie știrileprotv.ro 

 

Potrivit ordonanţei, persoanele aflate în risc de sărăcie energetică primesc ajutoare (voucher electronic în valoare de 50 de lei) pentru plata facturilor, începând cu 1 iulie 2025. Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună şi familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga ţară vor putea accesa acest sprijin.

 

Un alt amendament adoptat în comisii stipulează că "pentru categoriile sociale lipsite de acces la mediul online, aflate în imposibilitate de deplasare, din motive medicale şi/sau financiare, până la un sediu de primărie sau poştă, administraţiile publice locale sunt obligate să desemneze o persoană care să le reprezinte în vederea obţinerii tichetului electronic pentru energie în valoare de 50 de lei".

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare