O mamă din localitatea Leorda trece printr-o perioadă extrem de dificilă, încercând să le asigure cele necesare celor patru copii ai săi. Un apel umanitar lansat în sprijinul familiei și transmis redacției Botoșăneanul îndeamnă oamenii cu suflet mare să se mobilizeze și să ofere ajutor.
O situație dramatică este semnalată în localitatea Leorda, unde Ramona, mamă a patru copii, s-ar confrunta cu lipsuri materiale grave. Potrivit apelului umanitar făcut public, familia are nevoie de alimente, lapte pentru copii, haine, pături și lemne de foc pentru încălzirea locuinței.
„Nu trebuie să fim bogați ca să facem bine. Un litru de lapte, o pâine, o pungă de alimente, câteva haine, o pătură sau câteva lemne de foc pot însemna o binecuvântare pentru acești copilași. Niciun copil nu merită să adoarmă flămând! Niciun copil nu merită să tremure de frig! Nicio mamă nu ar trebui să plângă neputincioasă pentru că nu are ce să le ofere copiilor ei!”, este apelul lansat pentru această familie
Conform mesajului distribuit în sprijinul acesteia, situația ar fi devenit atât de dificilă, încât mama ar fi ajuns să ardă haine pentru a face focul și a-și încălzi copiii. Lipsa resurselor necesare traiului zilnic pune familia într-o situație vulnerabilă, iar sprijinul comunității ar putea contribui la acoperirea celor mai urgente nevoi.
Inițiatorii apelului fac un apel către persoanele care pot oferi sprijin, subliniind că orice contribuție poate fi importantă pentru această familie.
Printre cele mai urgente necesități se numără:
Cei care doresc să ajute pot oferi produse sau alte bunuri de strictă necesitate, în funcție de posibilități. De asemenea, distribuirea apelului poate contribui la transmiterea mesajului către alte persoane dispuse să se implice.
Potrivit informațiilor transmise de persoana care a făcut apelul umanitar, familia locuiește în Leorda, pe Strada Principală, la numărul 71.
Persoanele care doresc să ia legătura direct cu Ramona pentru a discuta despre nevoile familiei pot apela numărul de telefon 0756 324 107.