Antrenorul Marius Măldărășanu, liber de contract după despărțirea de FC Hermannstadt, consideră că Universitatea Craiova este principala favorită la cucerirea titlului în Superligă, într-o competiție descrisă drept mai strânsă ca niciodată.
Fostul tehnician a analizat șansele echipelor angrenate în lupta la vârf și, deși prima poziție din clasament este ocupată în prezent de Dinamo, Măldărășanu crede că gruparea din Bănie are cele mai solide argumente pentru a câștiga campionatul.
„Pe undeva, vedem Universitatea Craiova aşa cum era CFR Cluj cu Dan Petrescu. Craiova are practic două echipe, iar dacă ai împărţi lotul în două formaţii, ambele s-ar putea bate pentru un loc în play-off.
Chiar dacă Dinamo este pe primul loc, eu aş spune că Universitatea Craiova este principala favorită la titlu. Este cea mai omogenă echipă şi, probabil, cea mai valoroasă. Şi FCSB are valoare, însă ştiu ce înseamnă să joci în cupele europene şi nu îi va fi uşor”, a declarat Măldărăşanu, potrivit primasport.ro.
Sursa https://www.hotnews.ro