Pentru botoșăneni, urmează duelul cu U Cluj, din cadrul rundei 13, programat sâmbătă, la 15:00.
Rijad Sadiku și Francisco Junior vor lipsi pentru formația de pe primul loc, în timp ce Ioan Ovidiu Sabău nu se va putea baza pe Gheorghiță, Simion și Van der Werff.
Leo Grozavu este prudent înaintea confruntării de pe Cluj Arena, potrivit gsp.ro
„Va fi o partidă foarte dificilă, e clar, venim și după aceste două săptămâni de întrerupere, am mai ieșit și puțin din ritm, eu sper să nu se vadă la momentul începerii jocului. Așteptările mele, ca de fiecare dată, sunt ca băieții să își facă foarte bine treaba pe teren, la final vom vedea ce arată tabela.
U Cluj e o echipă puternică, de tradiție, cu organizare, buget, jucători valoroși și, mai mult ca sigur, va trebui să fim peste 100% dacă ne dorim să facem un rezultat pozitiv”, a declarat tehnicianul în conferința de presă.
„În amical, am încercat să dăm minute tuturor jucătorilor, ca atitudine m-au mulțumit. E clar că acum suntem tratați cu mai multă seriozitate, diferit. Suntem una dintre echipe care am trezit destulă invidie, a mai spus Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.