Legătura dintre banii din pensia ta din Pilonul II, Agatha Christie și cancelarul Bismark

Zilele acestea se discută foarte mult despre pensii, mai ales despre banii din Pilonul II. Mai exact despre cum ți-i vei putea retrage. Așa că mi-am propus să vă spun o poveste.

Printre lecturile mele polițiste preferate este și „Un buzunar plin de secară”, de Agatha Christie. E un roman polițist clasic, în care Miss Marple investighează o serie de crime bizare petrecute într-o familie bogată din Anglia.

Totul începe cu moartea neașteptată a unui magnat cu o reputație duplicitară. Autopsia dezvăluie că bărbatul fusese otrăvit.  Misterul se amplifică atunci când soția și servitoarea familiei sunt și ele ucise în moduri care fac aluzie la o celebră poezie englezească pentru copii („Sing a Song of Sixpence”), în care apare sintagma „un buzunar plin de secară”.

Cazul în sine era ingenios, dar am fost intrigat și de titlu. Lăsând la o parte natura absurdă a cântecului „Sing a Song of Sixpence”.

Uneori (și doar ocazional) îmi mai cumpăr și azi pâine de secară.

Secara este originară din Turcia de astăzi, dar azi simbolizează sistemele alimentare nordice ale Europei – o cereală rezistentă care crește în climatele nordice dure, unde grâul nu crește. Rusia își asumă titlul de cel mai mare consumator de secară, în timp ce Polonia are cel mai mare consum pe cap de locuitor și este, de asemenea, cel mai mare exportator de cereale, potrivit „Edible Economics”.

Dar campioana mondială la producția de secară este Germania, care produce cu 33% mai mult decât următorul mare producător, Polonia.

„Căsătoria fierului și a secarei” este numele generic dat unei alianțe mediate de Otto von Bismarck, primul cancelar al Germaniei unificate, între nobilimea din Prusia, și capitaliștii nou-apăruți din industriile „grele”, concentrați în Renania din Vest.  (Surse: Enciclopedia Britannica – Otto von Bismarck, Heinrich August Winkler, “Germany: The Long Road West”, James Retallack, “Imperial Germany 1871–1918”, The Cambridge History of Modern Europe, articole istorice/publicistice — de exemplu, Deutsche Historische Museum- secțiuni dedicate Bismarck și “Eisen und Roggen,” precum și enciclopedii germane de istorie economică).

În 1879, Bismarck și-a abandonat partenerul de coaliție, Național-Liberalii, care susțineau, printre altele, liberul schimb. El a creat un nou bloc de putere protecționist, determinându-i pe Junkerii producători de secară , să accepte protecția tarifară pentru industriile grele din Renania, care se luptau atunci cu producătorii britanici. Pentru a realiza acest lucru, le-a oferit protecție tarifară împotriva cerealelor americane ieftine care începeau să inunde piețele europene.

Această alianță între producătorii de secară și producătorii de fier, mediată de „Cancelarul de Fier”, a propulsat economia germană la noi culmi. A permis noilor industrii grele – fier, oțel, utilaje, substanțe chimice – să se dezvolte în spatele unor ziduri protectoare și, în cele din urmă, să ajungă din urmă principalii producători din Marea Britanie.

Moștenirea lui Bismarck nu s-a încheiat odată cu dezvoltarea industriilor grele germane. Există o altă moștenire a sa care a avut un impact și mai mare – și mult dincolo de Germania: instaurarea statului bunăstării.

Mulți oameni cred că statul bunăstării este produsul unor forțe politice „progresiste”, precum democrații New Deal din SUA, Partidul Laburist britanic sau partidele social-democrate scandinave, dar, de fapt, ultraconservatorul Bismarck l-a creat primul.

În 1871, la scurt timp după unificarea Germaniei, Bismarck a introdus un program de asigurări care proteja lucrătorii de accidentele industriale. Deși acoperea doar o gamă limitată de lucrători, în loc să fie o schemă universală, a fost prima asigurare publică din lume, arată lucrarea citată..

Sursa https://www.hotnews.ro