Discuțiile despre pensii, în special despre banii din Pilonul II și modalitățile de retragere a acestora, sunt intense în această perioadă. În acest context, vă prezentăm o perspectivă inedită.
Unul dintre romanele polițiste clasice preferate este „Un buzunar plin de secară” de Agatha Christie. În această carte, Miss Marple investighează o serie de crime bizare care au loc într-o familie bogată din Anglia.
Acțiunea debutează cu moartea subită a unui magnat cu o reputație îndoielnică, autopsia confirmând otrăvirea. Misterul se adâncește odată cu asasinarea soției și a servitoarei, crime ce fac trimitere la o poezie englezească pentru copii, „Sing a Song of Sixpence”, care include sintagma „un buzunar plin de secară”.
Cazul este ingenios, iar titlul a stârnit interesul, dincolo de natura absurdă a cântecului „Sing a Song of Sixpence”.
Chiar și astăzi, pâinea de secară rămâne o opțiune ocazională.
Secara provine din Turcia actuală, dar a devenit un simbol al sistemelor alimentare nordice europene, fiind o cereală rezistentă care prosperă în climatele reci, unde grâul nu crește. Rusia este cel mai mare consumator de secară, în timp ce Polonia înregistrează cel mai mare consum pe cap de locuitor și este, de asemenea, cel mai mare exportator de cereale, conform „Edible Economics”.
Cu toate acestea, Germania este campioana mondială la producția de secară, depășind Polonia, următorul mare producător, cu 33%.
„Căsătoria fierului și a secarei” este denumirea unei alianțe facilitate de Otto von Bismarck, primul cancelar al Germaniei unificate, între nobilimea prusacă și capitaliștii din industriile grele din Renania. (Surse: Enciclopedia Britannica – Otto von Bismarck, Heinrich August Winkler, “Germany: The Long Road West”, James Retallack, “Imperial Germany 1871–1918”, The Cambridge History of Modern Europe, articole istorice/publicistice — de exemplu, Deutsche Historische Museum- secțiuni dedicate Bismarck și “Eisen und Roggen,” precum și enciclopedii germane de istorie economică).
În 1879, Bismarck a renunțat la parteneriatul cu Național-Liberalii, susținători ai liberului schimb. El a format un nou bloc de putere protecționist, convingându-i pe Junkerii producători de secară să accepte protecția tarifară pentru industriile grele din Renania, care concurau cu producătorii britanici. Pentru a realiza acest lucru, le-a oferit protecție tarifară împotriva cerealelor americane ieftine care începeau să inunde piețele europene.
Această alianță dintre producătorii de secară și cei de fier, mediată de „Cancelarul de Fier”, a propulsat economia germană. A permis dezvoltarea industriilor grele – fier, oțel, utilaje, substanțe chimice – sub protecție, ajungând din urmă principalii producători din Marea Britanie.
Moștenirea lui Bismarck nu se limitează la dezvoltarea industriilor grele germane. O altă moștenire cu un impact și mai mare, extins mult dincolo de Germania, este instaurarea statului bunăstării.
Deși mulți atribuie statul bunăstării forțelor politice „progresiste” (democrații New Deal din SUA, Partidul Laburist britanic sau partidele social-democrate scandinave), de fapt, ultraconservatorul Bismarck a fost cel care l-a creat.
În 1871, la scurt timp după unificarea Germaniei, Bismarck a introdus un program de asigurări care proteja lucrătorii de accidentele industriale. Deși acoperea un număr limitat de lucrători și nu era o schemă universală, a reprezentat prima asigurare publică din lume, conform lucrării citate.
Sursa https://www.hotnews.ro
