Karlo Muhar (30 de ani) este, începând de miercuri, jucătorul celor de la FCSB.
Mijlocașul croat a fost prezentat oficial la o săptămână după ce ajunsese la un acord cu formația patronată de Gigi Becali.
Muhar reprezintă una dintre cele trei achiziții realizate de FCSB în această perioadă, alături de Denis Drăguș și Meriton Korenica. În cazul fotbalistului croat, oficializarea mutării a fost amânată de situația contractuală pe care acesta o avea cu CFR Cluj.
După rezolvarea ultimelor detalii cu jucătorul, clubul roș-albastru a confirmat oficial transferul mijlocașului în vârstă de 30 de ani.
Croatul s-a despărțit de CFR Cluj în urmă cu o lună, după ce a denunțat unilateral contractul cu formația din Gruia, invocând restanțele salariale. Pentru ca mutarea la FCSB să poată fi finalizată, clubul lui Gigi Becali a trebuit să ajungă mai întâi la un acord cu gruparea ardeleană.
Sursa https://www.hotnews.ro