„Nu poți ajuta România să se însănătoșească lovind în copiii ei”, declară scriitorul și profesorul Radu Vancu, într-un interviu acordat HotNews. Acesta anticipează o grevă a profesorilor, pe măsură ce efectele măsurilor guvernamentale se vor resimți în școli, și critică „experimentele fără studiu de impact” din educație.
Cu doar câteva zile înainte de începerea școlii, Radu Vancu, profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și o voce critică la adresa măsurilor de austeritate din educație, avertizează că sistemul este împins spre criză de decizii luate „fără studiu de impact”.
Vancu subliniază că modificările legislative adâncesc decalajul urban-rural și contribuie la creșterea abandonului școlar. De asemenea, el atrage atenția că două ore în plus la normă ar putea elimina din sistem mii de profesori, în special suplinitori, ceea ce ar duce la predarea orelor în afara specializării.
Profesorul respinge ca „ridicolă” economia estimată la aproximativ 75 de milioane de euro și solicită politici reale de sprijin, precum masă caldă, programul „Școală după școală”, vouchere pentru carte și o solidaritate sporită între profesori, părinți și elevi, alături de poziții instituționale ferme din partea universităților.
De asemenea, Vancu critică afirmația premierului Ilie Bolojan, conform căreia „nu s-a surpat educația” după măsurile adoptate: „Ce ar însemna „surparea” pentru domnia sa? Ar constata „surparea” doar dacă nu ar mai veni niciun copil la școală, doar dacă nu ar mai veni niciun profesor? Ce trebuie să se întâmple ca să constate domnul prim-ministru că educația este surpată?”.
HotNews: Ați spus pe Facebook, într-un mesaj recent, că Ilie Bolojan are dreptate când vorbește despre restructurarea statului, dar că prin măsurile lui „malformează educația”. Așadar, unde se termină reforma necesară și unde începe pericolul pentru școală?
Radu Vancu: Pericolul real pentru școală începe în momentul în care este afectat procesul educațional în modul cel mai concret. Și aici, probabil, cel mai trist și mai periculos lucru este accentuarea clivajului între copiii din mediul urban și cei din mediul rural.
Faptul că se desființează școli în mediul rural, unde știu bine cât de dificil este să-i aduci pe copii la școală, unde profesorii depun o muncă enormă de convingere, îmi vine greu să cred că aceiași părinți, care cu greu acceptau să-și lase copiii la școala din satul lor, vor accepta ca aceiași copii să facă naveta în sate învecinate, în reședințe de comune. Asta înseamnă accentuarea abandonului școlar, care este una dintre marile probleme ale României.
Al doilea efect concret și negativ este dispariția a mii, poate zeci de mii, rămâne de văzut, de posturi de profesori, prin creșterea normei didactice cu două ore pe săptămână. Probabil 12% dintre profesorii din sistem vor dispărea, mai ales suplinitorii. Țin să amintesc că suplinitorii nu sunt profesori mai puțin calificați: iau adesea note mari la titularizare, dar nu există posturi în sistem. Ei sunt, de regulă, mai tineri, într-un fel, principalul combustibil de modernizare a educației.
Dispariția unui mare număr de posturi înseamnă că profesorii rămași vor trebui, la rândul lor, să preia ore neacoperite și, uneori, pentru care nu sunt calificați. Sunt deja cazuri concrete raportate din teritoriu în care profesori fără specializare la anumite discipline sunt siliți să predea pentru a le acoperi. Practic, elimini resursa calificată și o înlocuiești cu oameni care nu sunt calificați pentru acele discipline. Iată două efecte imediate și foarte grave: lăsarea în urmă a unei părți a copiilor României și eliminarea unei resurse calificate din învățământ.
– Ați povestit pe Facebook și din experiențele pe care le-ați avut în inspecțiile de grad, unde ați întâlnit copii vulnerabili din satele României. Ne puteți da un exemplu, pentru a înțelege de ce pentru acești copii școala este salvarea fundamentală?
– Am dat exemplul unei școli dintr-un județ relativ înstărit, cum este Sibiul, într-o zonă rurală unde erau copii care făceau foamea. Veneau la școală dintr-un cătun fără utilități, fără curent, fără apă. Dacă asta se întâmplă în județe cu resurse, vă dați seama ce se întâmplă în zonele sărace? Acolo statul trebuia să intervină.
În loc ca măsurile de asistență socială să fie întărite, „Școală după școală”, masa pentru copii, asistență pentru copiii cu dizabilități, ele dispar sau se subțiază.
Am văzut în Secuime, de exemplu, cu ce dificultăți se confruntă profesorii care vor să-i învețe limba română pe copiii din comunități în care româna nu este vorbită. Dacă nu reușesc să o învețe prin școală, au un dezavantaj enorm pe piața muncii și în integrarea socială. Statul român arată aici un dezinteres inexplicabil.
Problemele educației nu se pot rezolva prin tăieri. De decenii, educația este subfinanțată. Soluția nu este subfinanțarea și mai brutală. Există o corelație directă între investiția în educație și performanța economică a statului. Fragilizând educația, îți fragilizezi statul. Pare că politicienii noștri nu au înțeles această idee elementară.
– Cum s-ar putea face o restructurare a statului fără ca educația să fie sacrificată?
– Anul acesta cred că este deja prea târziu, răul a fost făcut. Poate de la anul, dacă va exista voință politică. Înțelegem că trecem printr-o perioadă în care tot statul român trebuie să fie solidar, dar nu poți repara fragilizarea economică lovind în categorii vulnerabile, precum acești copii. De fapt, nu despre profesori discutăm, discutăm, în primul rând, despre copii.
Toată reajustarea statului se face cu scopul de a ajuta România să supraviețuiască și să se întărească, nu? Asta înțelegem de la politicieni. Nu poți ajuta România să se însănătoșească lovind în copiii ei. Există măsuri care se pot lua: de pildă, vouchere pentru carte, care nu sunt bani direcți, dar sprijină consumul de carte și de informație, unde stăm prost; întărirea programelor „Școală după școală”, despre care am vorbit mai devreme, masă caldă pentru copiii din medii defavorizate, asistență pentru copiii cu dizabilități.
Toate astea, care ar trebui să fie de la sine înțelese, nu se întâmplă în România.
Mai este și ipocrizia cinică a economisirii: vorbim de circa 75 de milioane de euro. La nivel macro, este aproape nimic. Nu poți distruge resursa ta principală – resursa umană calificată – pentru o economie atât de mică. Statul nu se va reechilibra financiar economisind câteva zeci de milioane din educație. Este nu doar strigător la cer, este și stupid.
Sursa https://www.hotnews.ro
