Prozatoarea Doina Ruști revine în atenția publicului cu „Nas de bulgar”, continuarea romanului „Ferenike”, apărut în 2025. „Fiind un roman autobiografic, totul se leagă de istoria mea de ființă orfană și de asasinarea tatălui meu”, povestește Doina Ruști într-un interviu pentru publicul HotNews. Tatăl scriitoarei a fost ucis când ea avea 11 ani, în condiții neelucidate până astăzi.
„Cartea „Nas de bulgar” aduce două detalii importante: moștenirea etnică și plecarea de acasă, de care eu am început să fiu conștientă când m-am îndrăgostit. Au fost experiențe care m-au făcut să-mi evaluez identitatea. Iubirea te obligă la comparații și te face să te manifești și, vrând-nevrând, afli amănunte despre tine”, spune Doina Ruști, legat de cel mai recent roman al ei, apărut la Humanitas, și poziționat pe locul 4 în topul vânzărilor editurii, la Bookfest 2026.
După ce anul trecut și-a lansat primul ei roman autobiografic, „Ferenike”, unde-și reconstruiește copilăria din Comoșteni, satul natal, dar și trauma lăsată de asasinarea tatălui ei de regimul comunist, când avea 11 ani, Doina Ruști revine în 2026 în atenția publicului cu o continuare, și își poartă personajul central în clasa a X-a de liceu, cât și în primul an de facultate, în Iași, locul unde-și întâlnește prima iubire.
Dacă în prima carte, memoria, trecutul, istoria personală și fantasticul se împletesc pentru a spune o poveste despre reziliență și despre sens, în cea de acum, în același stil literar, ea își explorează originile, și implicit pe cele ale românilor, datorită întâlnirii sale cu iubirea.
Cu acțiunea plasată în campusul Pușkin, un loc periculos și nesigur, romanul vorbește despre o studentă la Litere care se îndrăgostește de un student la Conservator. Însă, așa cum se arată în descriere, „între cei doi, printre aspirații intelectuale și frici sociale, își fac loc oameni și fapte din timpuri vechi. Fiecare episod de dragoste este legat simbolic de istoria arhaică a românilor”.
„Pentru mine, „Nas de bulgar” vorbește despre origini amestecate, despre sudul Dunării, despre migrații, despre lumea balcanică în care identitatea nu e niciodată pură, cum nu e nicăieri în lume. Toate astea fac parte din literatura pe care o scriu”, explică scriitoarea pentru Hotnews.
– HotNews: Ce înseamnă pentru dumneavoastră „nasul de bulgar” și cum a ajuns acest element să vorbească despre familie și origini?
– Doina Ruști: M-am născut la Gurile Jiului, adică la vărsarea lui în Dunăre, iar contactul cu lumea sud-dunăreană a contat mult. O parte dintre strămoșii mei erau aromâni, veniți din Muntenegru. Dar nu-și spuneau așa, ci simplu: „români de peste Dunăre”. Erau brutari, fugiți în lume.
Aș putea spune – călători de meserie. Însă cei mai mulți strămoși ai mei erau localnici: generații multe de mici negustori și podgoreni care n-au plecat niciodată din Comoșteni ori de pe celelalte moșii brâncovenești din zonă.
Originea lor se pierde în sclavie, dar mai ales în lumea măruntă și înfumurată a locuitorilor vânduți odată cu moșiile. Dinspre partea mamei erau amestecați în sângele nostru și niște turci. Cam asta este lumea balcanică. Deși fiecare își cunoștea identitatea, când venea vorba despre oameni veniți de peste Dunăre, indiferent de origine, toți erau numiți generic bulgari.
De aici s-a născut preocuparea mea pentru bulgari, pentru originile noastre comune. Cu ani în urmă, când am ajuns la Plovdiv să văd Inelul de la Ezerovo, am avut revelația că spațiul balcanic e un fel de matrice lingvistică.
Atunci m-am îndrăgostit, printre altele, de cuvântul bulgar, de forța lui extraordinară, care l-a făcut să supraviețuiască și să fie respectat chiar și la sute de ani după ce populația bulgară dispăruse. Iubit de slavi, de rămășițele latine și de alte neamuri arhaice, topite în șerbetul balcanic, cuvântul bulgar face parte și din istoria mea.
Nasul, se știe, e un semn distinctiv într-un clan, iar în cazul meu, nasul îmi vine pe linie paternă, de la românii muntenegrini, numiți și ei generic bulgari, adică sud-dunăreni și balcanici, iar eu am folosit ca pretext acest detaliu, având mereu în minte forța acelor triburi bulgare, invincibile în anul 713, legendare, în ciuda faptului că din toată măreția și din faptele lor n-a rămas decât numele.
Iar la faima acestui nume au contribuit nu doar slavii, ci și numeroșii vlahi, rămășițe romane, fugari de limbă latină, ascunși în pădurile Vlăsiei, în mlaștinile din Vlașca.
– În „Nas de bulgar” apare „demonul iubirii”, iar întâlnirea cu dragostea schimbă totul. Spuneți că iubirea este legată întotdeauna de afirmarea identității. De ce credeți că tocmai iubirea este cea care ne ajută să descoperim cine suntem?
– Spuneam cândva, în romanul „Homeric”, că iubirea e o formă de vanitate. De altfel, în orice întâlnire cu alt om se strecoară și orgoliul de a fi remarcat, ales, acceptat. Din acest motiv sunt evocate zgomotos iubirile neîmplinite – ele hrănesc literatura.
Simpatia, ca prim pas, deja te face să deschizi ușa. Pasiunea te aduce în stare de a renunța la multe. Ca să nu mai spun că generozitatea vine mai mult din autoapreciere decât din prețuirea celuilalt. Abia când te îndrăgostești afli în ce măsură ești în stare să renunți la tine. Cred că, în „Manuscrisul fanariot”, am scris că fericirea vine atunci când te bucuri „să fii doar cârpă care putrezește în rana unui străin”. Toate aceste situații, exagerate literar, exprimă condiția de abandon pe care o presupune iubirea. Iar în „Nas de bulgar” povestesc într-o oarecare măsură despre cum am renunțat la mine pentru prima oară.
– Elementele fantastice și magice sunt o parte importantă din lumea pe care o construiți în cărțile dumneavoastră. Ce vă oferă fantasticul și ce poate spune el despre oameni?
– Voluptate. Acesta ar fi cel mai scurt răspuns. Fantasticul nu este doar un registru narativ, ci felul în care văd lumea. Tocmai de aceea, în cărțile mele, de regulă, acțiunea se derulează pe șablon realist, cu poveste, conflict clar și final elaborat.
Dar felul în care sunt povestite faptele este cel al lumii mele cotidiene. Stilul fabulatoriu, dilatările simbolice, epicul concentrat și politropiile lui – toate acestea țin de personalitatea mea, dincolo de literatură.
Sursa https://www.hotnews.ro
