Vine prima temă după vacanță și parcă nimic nu mai merge ca înainte. Copilul se uită lung la un exercițiu pe care în primăvară îl rezolva fără probleme și spune că nu mai știe să-l facă. Îi ia mai mult să se apuce de teme, își pierde atenția repede, obosește după câteva exerciții și pare că are nevoie de ajutor inclusiv la lucruri care înainte deveniseră rutină. Te gândești instant că a uitat tot!
Ce se pierde cu adevărat în lunile de vacanță, ce rămâne în memorie și trebuie doar readus la suprafață și cât timp îi trebuie copilului pentru a se obișnui din nou cu efortul intelectual, explică conf. univ. dr. Florentina Mogonea de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Craiova.
Există chiar un termen folosit pentru pierderea abilității de învățare și scăderea performanțelor școlare după o pauză lungă: „summer learning loss”.
Fenomenul este studiat de mai bine de un secol, iar cercetările au observat că efectele vacanței nu sunt aceleași pentru toți copiii și pentru toate materiile. Pierderile tind să fie mai vizibile la matematică decât la citire și diferă în funcție de vârsta elevilor, dar și de experiențele și resursele educaționale la care aceștia au acces în timpul verii.
– Ce se întâmplă după o vacanță lungă cu atenția, memoria de lucru, capacitatea de concentrare și rutina de învățare? Copilul chiar „uită” sau, mai degrabă, are nevoie să reactiveze ceea ce știe?
Conf. univ. dr. Florentina Mogonea: Învățarea școlară reprezintă o activitate care solicită în mod semnificativ capacitățile copilului, presupunând efort cognitiv, atenție susținută și voință pentru a fi dusă la bun sfârșit, în ciuda obstacolelor care pot apărea pe parcurs și care trebuie depășite.
Sursa https://www.hotnews.ro