Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe un drum din localitatea Curtești.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că autoturismul era răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile și nu erau persoane încarcerate sau rănite. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
ZONA urmărită timp de două ore prin „ochii orașului”
Feb 27, 2026
ULTIMĂ ORĂ: Un TIR plin cu grâu s-a răsturnat
Feb 27, 2026